Cuvinte duhovnicești


Sfanta Liturghie întemeiată de către Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de taină, când "a luat pâinea și mulțumind a frânt și a dat ucenicilor și a zis : Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind le-a dat zicând: Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor" (Matei 26:26-28). Domnul a poruncit Sfinților Apostoli "să facă aceasta întru pomenirea Sa" (Luca 22:19, I Corinteni 11:24-25). Căci, spune Apostolul, "ori de cate ori veți mânca pâinea aceasta și veți bea paharul acesta vestiți moartea Domnului până va veni El" (I Corinteni 11:26).

Sfânta Liturghie este slujba principală și centrală a Bisericii Ortodoxe. Cel mai adesea se slujește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar uneori Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. Dar există și alte Liturghii, precum Liturghia Sfântului Iacov sau Liturghia Sfântului Marcu.

Dumnezeiasca Liturghie este o slujbă euharistică. Este compusă din trei părți: (1) Proscomidia, slujba de pregătire a Sfintelor Daruri, (2) Liturghia catehumenilor (adică "a celor chemați"), numită și Liturghia Cuvântului, în timpul căreia sunt prezentate și comentate fragmente din Sfânta Scriptură, urmată de (3) Liturghia credincioșilor, uneori numită și Liturghia euharistică, pe parcursul căreia Darurile de pâine și vin sunt aduse și sfințite. Biserica Ortodoxă ne învață că Darurile sfințite devin cu adevărat Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

PREGĂTIREA DARURILOR - PROSCOMIDIA (punerea înainte)

Înainte de începutul Dumnezeieștii Liturghii, preotul și diaconul, dacă există, încep slujba cu pregătirea Darurilor de pâine și vin care vor fi sfințite la Liturghie.

În timpul Proscomidiei, preotul taie din prescura principală un fragment de forma unui pătrat, Agnețul (Mielul). Agnețul este cel care va fi sfințit în timpul Liturghiei credincioșilor, devenind astfel Sfântul Trup al lui Hristos.

De asemeni, preotul mai scoate părticele de prescură și le așează pe Sfântul Disc, pentru pomenirea Maicii Domnului, pentru diferiții sfinți și pentru credincioșii vii și adormiți. Bucățile de prescură care rămân sunt binecuvântate și distribuite enoriașilor și închinătorilor după slujbă; această pâine este cunoscută sub numele de anafură.

El ne aduce aminte de cuvintele Sfântului Ioan Botezatorul : "Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii" (Ioan 1:29). Amintind de răstignirea Domnului pe Cruce, preotul împunge cu copia în inscriptia "IS" din prima prescură, asemenea sutașului care a împuns coasta lui Iisus din care a ieșit sânge și apă (Ioan 19:34). Sfântul Agneț, tăiat și împuns, se pune pe disc. Din celelalte prescuri se scot ața numitele "miride", adica părticele, care se pun alături de Agneț. Se scoate o miridă mai mare întru amintirea Maicii Domnului și se asează în dreapta Agnețului. În stânga Agnețului se așează miride pentru ceilalți sfinți împarțiți în nouă cete. În partea de jos se asează mirida pentru arhiereu, pentru patriarh și pentru ctitori, iar mai jos miridele pentru credincioși, desparțite în două grămăjoare. Unele sunt pentru vii, altele pentru morți. Sfântul Agneț și miridele astfel așezate închipuie întreaga Biserică, din care fac parte atât cei vii, cât și cei adormiți. Toți formează o unitate în jurul Agnețului care este Hristos, capul Bisericii. În Potirul alăturat se toarnă vin și apă, care se va preface in Sângele Domnului. Peste disc se pune steluța și apoi acoperămintele. La fel și potirul este acoperit. Se citește rugăciunea Proscomidiei, dupa care se cădesc darurile și apoi altarul. Darurile astfel pregătite se numesc "cinstitele daruri", fiindca ele sunt închinate lui Dumnezeu spre a fi sfințite la timpul potrivit și prefăcute în Trupul și Sângele Domnului.

Cinstitele Daruri au o dublă semnificație. Ele amintesc atât Nașterea cât și moartea Mântuitorului. Privind Nașterea Domnului, scoaterea Agnețului închipuie întruparea și nașterea din Sfânta Fecioară. Proscomidiarul este locul unde S-a născut, a copilărit și Și-a petrecut viața până la Botez Iisus Hristos. Discul simbolizează locul ieslei din Betleem. Acoperământele ne amintesc de scutecele cu care a fost înfășat. Steluța care acoperă darurile este steaua care a călăuzit pe magi, iar tămâierea darurilor reprezintă darurile magilor. Acoperirea darurilor se referă la epoca necunoscută dinaintea activității Sale publice.

Interpretarea Proscomidiei, cu referire la răstignirea Domnului, scoate în evidență simbolurile caracteristice Jertfei Sale. Proscomidiarul reprezintă Golgota, adică locul unde a fost răstignit Hristos. Copia reprezintă sulița sutașului cu care a fost împunsă coasta Celui răstignit. Vinul și apa care se toarnă în potir aduc aminte de sângele și apa care au curs din coasta Domnului. Discul pe care este așezat Agnețul indică patul pe care a fost coborât Domnul de pe cruce, iar mirida în amintirea Maicii Domnului așezată în dreapta discului ne duce cu gândul la Sfânta Fecioară care, îndurerată, a stat sub crucea Fiului ei. Tămâierea altarului de la sfârșitul Proscomidiei reprezintă darurile Sfântului Duh.

Încheierea Proscomidiei duce direct la începutul Dumnezeieștii Liturghii.

LITURGHIA CELOR CHEMATI

Slujba Ieșirii cu Sfânta Evanghelie (Vohodul Mic)

Dumnezeiasca Liturghie începe cu proclamarea solemnă de către preot: „Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”. Comunitatea credincioșilor răspunde: „Amin”. Aceasta mai este numită și Binecuvântarea Mare.

Diaconul continuă cu Ectenia Mare (ectenia reprezintă cereri în formă de rugăciune), numită astfel deoarece este mai lungă decât majoritatea ecteniilor, iar cererile pe care le cuprinde se referă la nevoile întregii lumi: pentru pace și mântuire, pentru Biserică, pentru episcopii ei, pentru credincioși, pentru cei robiți și pentru vindecarea și mântuirea lor, pentru izbăvirea de nevoi și necazuri.

Urmează trei antifoane (parte din psalmii cântați alternativ de cele două strane; În parohii, de regulă primul verset din psalmul 102, imnul "Unule Născut" și Fericirile). Primele două antifoane sunt urmate de o ectenie mai scurtă și de o rugăciune. Aceștia indică așteptarea Mântuitorului, iar "Fericirile" arată începutul activității Sale mesianice, primele Sale cuvinte. După al treilea antifon ("Fericirile"), urmează Ieșirea cu Sfânta Evanghelie ("Vohodul mic" sau „Ieșirea mică”). Ieșirea cu Sfânta Evanghelie, ni-L înfățișează pe Mântuitorul la începutul activității Sale. Lumina care merge înainte ne amintește de profeții Vechiului Testament și de Înainte-Mergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul : "Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos" exprimă bucuria că am aflat pe Mântuitorul lumii.

Urmează cântarea troparelor și a condacelor prescrise pentru ziua, perioada liturgică și biserica respectivă.

După ce s-au strâns cu toții în jurul Cuvântului, adunarea credincioșilor cântă Trisaghionul, imnul închinat Sfintei Treimi: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi”. Acesta reproduce cuvintele proorocului Isaia și înfățișează unirea Bisericii triumfătoare (cea din ceruri) cu cea luptătoare (de pe pământ) în persoana Mântuitorului Hristos și indică participarea îngerilor și oamenilor la Sfânta Jerfă a Domnului.

Propovăduirea Cuvântului

Citirea din Scriptură este anunțată de prochimen, un psalm sau refrenul unei cântări dialogale. Apoi, citețul recită în fața adunării fragmente dintr-o epistolă apostolică sau din Faptele Apostolilor. Fragmentul este de regulă cântat, dar simpla recitare este permisă, acolo unde condițiile locale nu permit altceva.

Urmează apoi un întreit Aleluia, cântat dialogal, ca la prochimen. Acesta anunță citirea din Sfânta Evanghelie. După Aleluia, urmează un scurt dialog între preot și popor, după care acesta sau diaconul intonează pericopa Evangheliei zilei respective.

După citirea fragmentului din Evanghelie, adesea preotul ține o predică (sau omilie) referitoare la Sfânta Scriptură, la perioada liturgică sau la următoarea sărbătoare sau pomenire. Predica mai poate fi ținută și după momentul împărtășirii sau chiar după încheierea Liturghiei.

Slujba continuă cu Ectenia cererii stăruitoare, marcată de întreita rostire „Doamne, miluiește” după fiecare cerere. În unele zile, aceasta este urmată de Ectenia celor adormiți.

Liturghia celor chemați se încheie cu o ectenie pentru creșterea în credință a catehumenilor, până în ziua botezului lor. Deși în multe biserici nu mai există catehumeni, această ectenie rămâne parte a Liturghiei și slujește ca un mod de permanentă reamintire a trimiterii Apostolilor la propovăduire, momentul întemeierii Bisericii ca misiune către întreaga lume.

LITURGHIA EUHARISTICA

Ieșirea cu Cinstitele Daruri (Vohodul Mare)

Pe când comunitatea cântă cântarea Heruvimilor, preotul și diaconul se duc la proscomidiar (masa pe care sunt pregătite Darurile). Preotul îi întinde diaconului Discul, apoi ia el însuși Sfântul Potir. Diaconul merge înaintea preotului, ieșind pe ușa de nord a iconostasului. Clericii duc Cinstitele Daruri în procesiune către ușile împărătești (ușile centrale ale iconostasului), în timp ce diaconul atrage atenția credincioșilor, cerând Domnului să îi pomenească pe toți întru Împărăția Sa. În timp ce clericii intră cu Cinstitele Daruri pe ușile împărătești, comunitatea credincioșilor cântă încheierea imnului Heruvimilor. Aceasta este Ieșirea Mare (sau Vohodul Mare).

Vohodul mare închipuie ultimul drum al Mântuitorului din Betania la Ierusalim, unde se va aduce ca jertfă cât și luarea Trupului Domnului de pe cruce și punerea în mormânt. De aceea, preoții liturghisitori spun în taină troparele care redau această taină: "Iosif cel cu bun chip de pe lemn luând preacurat Trupul Tău...". "În mormânt cu trupul..." și "Ca un purtător de viață". Pomenirile care se fac in timpul vohodului aduc aminte de rugăciunea tâlharului de pe cruce: "Pomenește-mă Doamne, când vei veni întru împărăția Ta". În acest caz, Antimisul închipuie mormântul în care a fost pus Trupul Domnului, iar masa altarului, grădina unde se afla mormântul. Acoperământul potirului simbolizează giulgiul în care a fost pus trupul Domnului, iar acoperîmântul discului, mahrama pusă pe fața Mântuitorului. Acoperământul mare (numit "Aer"), pus peste potir și disc închipuie piatra prăvălită la intrarea în mormânt, iar steluța care rămâne pe disc reprezinta pecetea pusă pe piatra mormântului; Cădirea amintește de miresmele aduse de femeile mironosițe la mormânt.

De acum urmează partea pregătitoare pentru săvârșirea Jertfei: (1) Rugăciunea redată prin ectenie și (2) "Sărutul păcii", practicat încă dintru început între creștini, ca manifestare a dragostei care îi leagă în unitatea jertfei care se aduce spre iertarea păcatelor. La început, acest sărut era practicat de întreaga comunitate, bărbații între ei și femeile între ele. Acum îl practică numai preoții slujitori. (3) Mărturisirea de credință, rostirea crezului de întreaga comunitate, este precedată de cuvintele "Ușile, ușile...". La început aceste cuvinte atrăgeau atenția celor ce păzeau ușile ca nu cumva să fie lăsat vreun catehumen să participe la Sfânta Jertfă. Acum aceste cuvinte atrag atenția asupra mărturisirii de credință. În timpul rostirii "Crezului", preoții în altar clatină deasupra Darurilor acoperământul cel mare simbolizând cutremurul care a avut loc în timpul răstignirii Domnului. Clătinarea încetează la cuvintele: "Și a înviat a treia zi… " acoperământul fiind pus alături, aducându-ne aminte de răsturnarea de către înger a pietrei de pe mormânt.

Rugăciunea euharistică

După Crez, preotul începe Anaforaua (care înseamnă ridicare, înâlțarea Jertfei), marea rugăciune euharistică, asupra Darurilor, rugăciune astfel numită din cauză că începe astfel: „Sus să avem inimile”. Principalele două anaforale care sunt folosite în Biserica Ortodoxă sunt cea a Sfântului Ioan Gură de Aur și cea a Sfântului Vasile cel Mare.

Înainte însă preotul anunță pe credincioși: "Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte Sfânta Jertfă cu pace a o aduce", la care strana și credincioșii răspund : "Mila păcii, jertfa laudei" și primind apoi binecuvântarea preotului răspund : "Cu vrednicie și cu dreptate este a ne închina Tatălui și Fiului și Sfântului Duh...". În acest timp preotul citește în altar "Marea rugăciune euharistica". Aceasta este prima rugăciune din anaforaua liturgică. Ea exprimă recunoștința și mulțumirea adresată lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. În acest timp, preotul intervine cu ecfonisul: "Cântare de biruință cântând..." și citește mai departe rugăciunea în timp ce credincioșii cântă "Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot...". Rugaciunea euharistică se încheie cu ecfonisul care reproduce cuvintele Domnului de la Cina cea de Taină : "Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu" și "Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu...".

A doua rugăciune din anaforaua liturgică rostită de preot se numește "Anamneză", adică "amintirea" întregii opere de mântuire, de cruce, de groapă, de învierea cea de-a treia zi, de suirea la ceruri, de șederea de-a dreapta Tatălui și de cea de a doua venire", încheind cu ecfonisul: "Ale Tale dintru ale Tale..." și ridicând în acest timp Darurile spre a le oferi lui Dumnezeu spre sfințire, credincioșii cântă: "Pe Tine Te lăudăm..:" iar preotul continuă cu cea mai importanta rugăciune numita "epicleza", adică "invocarea" sau "chemarea" Sfântului Duh spre a sfinți Darurile. Ea este adresată lui Dumnezeu Tatăl și are urmatorul continut: "încă aducem Ție această slujbă duhovnicească și fără de sânge și Te chemăm, Te rugăm și cu umilință la Tine cădem, trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi și peste aceste Daruri ce sunt puse înainte. Și fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt. Amin! Amin! Amin! Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăși spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtășirea cu Sfântul Duh, spre plinirea împărăției cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă". Prin această rugăciune cinstitele Daruri se prefac în Sfintele Daruri, adică în Trupul și Sângele Domnului.

Anaforaua se sfârșește cu rugăciunea de mijlocire pentru întreaga Biserică deopotrivă, pentru cei în viață și pentru cei adormiți. Aceste rugăciuni de mijlocire ale Bisericii se numesc "diptice". În continuare, în cadrul dipticelor se face pomenirea Maicii Domnului și în timp ce credincioșii cântă "Axionul" ("Cuvine-se cu adevarat...") preotul face pomenirea Sfântului Ioan Botezatorul, a Apostolilor și a Sfântului zilei, mijlocind în continuare pentru toată lumea, pentru Biserică, pentru conducătorii țării, pentru chiriarhul locului etc, încheind cu ecfonisul: "Și ne dă nouă cu o gură și cu o inima a mări și a cânta preacinstitul și de cuviință numele Tău...", care anunță că anaforaua liturgica s-a sfârșit.

Împărtășirea și încheierea

După sfințirea Darurilor, pomenirea Sfinților și a episcopului locului, preotul ridică Sfintele Daruri, exclamând: „Sfintele Sfinților!” Rostire la care credincioșii răspund: „Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl, amin.”

Până aici am văzut Liturghia ca jertfă, adică sfințirea Darurilor și prefacerea lor în Trupul și Sângele Domnului. Slujba care va continua se referă la taina Liturghiei, adică la pregătirea Darurilor sfințite pentru sfințirea credincioșilor prin împărtășirea cu ele. Astfel va avea loc, în altar, frângerea Agnețului în patru parți, ceea ce ne aduce aminte de frângerea pâinii la Cina cea de taină. Particica cu inscripția "IS" va fi pusă în potir și va însemna unitatea Trupului și Sângelui Domnului, adică învierea Sa. Cu particica "HS" se vor împărtăși preoții, iar celelalte două părticele "NI" și "KA" introduse în potir spre împărtășirea credincioșilor, simbolizează tot învierea Domnului. Apa caldă introdusă în potir simbolizează apa care a curs împreună cu sângele din coasta Domnului împunsă cu sulița, și se referă la căldura Sfantului Duh, Care, de viață făcător fiind, niciodată nu S-a despărțit de Sfântul Trup și Suflet al Domnului. Urmează apoi împărtășirea, intâi a preoților și apoi a credincioșilor. În acest caz, masa altarului reprezintă masa de la Cina cea de taină. Prima arătare a potirului și chemarea credincioșilor să se împărtășească închipuie arătarea Domnului după Înviere. La fel și arătarea potirului după împărtășirea lor. Cea de a treia arătare a potirului simbolizează ultima arătare a Domnului, iar ducerea și depunerea la proscomidiar a Sfintelor Daruri închipuie înălțarea Domnului la cer. Cădirea darurilor ne amintește de norul în care S-a înălțat Domnul la cer, sau răspândirea în lume a învățăturii Sale. Masa proscomidiarului simbolizează locul șederii Fiului de-a dreapta Tatălui, iar masa Altarului închipuie acum scaunul slavei lui Dumnezeu Tatăl.

Ca parte din pregătirea pentru împărtășanie este și rugăciunea Tatăl nostru.

Credincioșii se împărtășesc cu Sfintele Daruri, dintr-o linguriță, tradiție datând din secolul al IV-lea. Pentru impărtășire, credincioșii trebuie să fie spovediți și să aibă binecuvântarea duhovnicului. După ce au primit Trupul și Sângele Mântuitorului, credincioșii iau o bucățică de pâine, anafura, care este o parte din prescura din care a fost scos și Agnețul. Anafura (numită în limba greacă antidoron) nu face parte din partea de prescură sfințită spre a deveni Sfânta Împărtășanie sau Euharistia, dar este binecuvântată, astfel încât este tratată cu respect. Împărtășirea cu Sfintele Daruri cât și anafura se iau pe nemâncate.

După rugăciunea de încheiere comună slujbelor Bisericii, credincioșii se apropie pentru a se închina la Sfânta Cruce, apoi părăsesc biserica. Întăriți prin Sfânta Euharistie, ei sunt trimiși ca mărturisitori ai lui Hristos în lume.

Surse:

Învățături de Credință Ortodoxă, Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Orthodox Wiki
Creștin Ortodox

Dicționar de termeni:
Mănăstirea Dervent
Doxologia