Slujbe religioase

Liturghia Sfântului Ioan     Prohodul Domnului     Prohodul Maicii Domnului     Utrenia     Vecernia     Pavecernița Mare

Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur

Se oficiază de cele mai multe ori pe parcursul anului bisericesc. Cu excepția zilelor aliturgice, a celor zece zile din timpul anului în care se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, precum și miercurile și vinerile din Postul Paștelui, luni și marți în Săptămâna Patimilor, dar și la câteva sărbători mai importante din timpul Postului Mare, zile în care se oficiază Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, în timpul anului bisericesc se oficiază liturghia alcătuită de cel mai mare predicator al Bisericii și unul dintre marii ierarhi care au păstorit în Bizanț.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare

Conform rânduielilor tipiconale din Biserica Ortodoxă, dacă Ajunul Botezului Domnului cade în timpul zilelor săptămânii, atunci, în ziua de Ajun se oficiază Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare unită cu Vecernia praznicului Botezului Domnului, iar in ziua sărbătorii Epifaniei se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Când Ajunul Bobotezei cade, însă, sâmbăta sau duminica, în ziua de ajun se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar cea a Sfântului Vasile cel Mare se face în ziua praznicului, fără să se mai unească cu Vecernia.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se mai oficiază în Ajunul Crăciunului, în ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare, pe 1 ianuarie, în primele cinci duminici din Postul Mare, în Joia Mare și în Sâmbăta Mare.

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite sau a Sfântului Grigore Dialogul

Pentru că Postul Mare este o perioadă de pocăință, postire și rugăciune intensificată, Biserica Ortodoxă consideră că primirea Sfintei Împărtășanii mai frecventă este de dorit în această perioadă. Cu toate acestea, Sfânta Liturghie are un caracter festiv care nu este în consonanță cu perioada. Astfel, Liturghia darurilor este celebrată pentru a înlocui Liturghia obișnuită, care este slujită doar sâmbăta și duminica în Postul Mare. Cu toate că Liturghia darurilor poate fi slujită în orice zi a săptămânii, ea este prevăzută doar pentru miercuri și vineri ale postului și joi în săptămâna a cincea a Postului (când Canonul cel Mare al Sfântului Andrei este citit) și de luni până vineri în Săptămâna Patimilor. În practica parohială obișnuită se face ori de câte ori este posibil.

Zile aliturgice

- Vinerea Mare sau a Patimilor este o zi de întristare și de post, pentru că în această zi a fost răstignit și îngropat Domnul nostru Iisus Hristos.
- Luni și marți din prima săptămână a Postului Paștilor - aceste zile sunt zile de post cu ajunare deplină. Sfinții Părinți au rânduit ca această primă săptămână a postului să fie păzită cu cea mai mare rigoare posibilă. Creștinii rânduiesc ca această primă săptămână a postului lor să fie păzită cu tărie și o socotesc drept cea mai curată printre toate celelalte zile ale Postului Mare. Din acest motiv, această săptămână era numită „Săptămâna curată“ pentru a arăta că felul în care trebuie să fie păzită este un model pentru toate celelalte săptămâni ale Postului Mare.
- Miercurea și vinerea din Săptămâna brânzei (Săptămâna albă)
- Vineri dinaintea Crăciunului și a Bobotezei, când aceste praznice cad duminica sau lunea.

De regulă, în zilele aliturgice se postește cu ajunare deplină iar faptul că nu se săvârșește Sfânta Liturghie arată că, în primul rând, acestea sunt prilej de meditație profundă, de rugăciune.

Prohodul Domnului

Prohodul Maicii Domnului

Slujba Utreniei

Slujba Vecerniei

Pavecernița Mare