Învățături Ortodoxe
In zilele noastre, rolul nașilor este pur formal. Aceștia sunt aleși de obicei din rândul rudelor sau al prietenilor, din rațiuni afective sau sociale (uneori pur „lumești"), independent de orice considerent duhovnicesc. Se întâmplă adesea ca nașii să nu fie creștini practicanți, iar, în cel mai rău caz, chiar străini de credința Bisericii (să amintim că, potrivit canoanelor, nașii trebuie să fie ortodocși, iar preotul are datoria să verifice acest lucru). Rolul lor este cel mai adesea limitat la rostirea Crezului în cazul Botezului pruncilor și al copiilor mici, și la a ține lumânarea în timpul procesiunii finale, mergând în urma preotului și a celui botezat. După Botez, în general, rămâne naș doar cu numele, având un rol cu totul secundar, de rudă prin alianță.
In Biserica Greacă, rolul nașului este fără îndoială mult mai important: el este acela care îl unge pe,„cel ce se botează, iar la sfârșitul slujbei fiecare dintre cei care au luat parte la Botez vine și-l felicită, urându-i: „Să fii întotdeauna vrednic (de numele de naș)!". Această urare exprimă conștiința că acest rol implică o anumită vrednicie și o anumită răspundere duhovnicească, nu doar în momentul Botezului, ci și pe mai departe.
Cuvenit ar fi ca rostul nașului să fie pus încă și mai mult în valoare, prin stabilirea unor îndatoriri precise înainte și după Botez.
Să amintim faptul că în primele veacuri nașul răspundea și garanta pentru intrarea în rândul catehumenilor a finului său. Nașul era chezașul bunăvoinței, al bunei cuviințe și al evlaviei celui ce voia să se boteze, atunci când era „înscris".
Astfel, tipicul din vremea lui Teodor de Mopsuestia (+ 428) prevedea:
„Cel ce voiește să primească darul Botezului, să vină la biserica lui Dumnezeu, unde va fi primit de slujitorul pus în această slujbă. Obiceiul este ca să fie înscris candidatul la Botez. Aceasta o face, în numele celui botezat, garantul său, și el îl înscrie în registrul Bisericii".
Teodor tâlcuiește acest text astfel:
„«Cel care dorește să primească Botezul vine la Biserica lui Dumnezeu», prin care nădăjduiește să intre în sălașul cel ceresc. Pentru a intra în această cetate nouă și măreață, pentru a se face fiu al ei, trebuie să se străduiască cu multă râvnă, să fie înscris în ea. Vine, așadar, la Biserica lui Dumnezeu. Cel însărcinat cu această slujire îl primește, candidații la Botez trebuind să fie, potrivit obiceiului, înscriși. Seva face cercetare cu privire la purtările lui. Dacă viața sa îl face vrednic de locuirea în măreața cetate, dacă s-a lepădat cu duhul de răutatea lumii, e vrednic de a intra și a fi înscris în ea. Și pentru că este încă asemenea unui oaspete, străin de obiceiurile ei, un locuitor al noii cetăți în care vrea să se înscrie îl va însoți, făcându-se chezaș al lui, ca să fie înscris. Acesta va da mărturie dacă este vrednic să locuiască în ea și va sluji de călăuză celui ce este încă străin, care nu are nici priceperea, nici purtările cuvenite. Iată ce rost are chezașul cerut pentru catehumeni. Nu garantează pentru greșalele din viitor, căci fiecare răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru sine. Dar trebuie să dea mărturie despre purtarea candidatului, despre felul în care se pregătește de Botez, ca să devină vrednic de cetatea cea nouă și de legile ei. Numele de chezaș este îndreptățit, pentru că prin cuvântul său întărește că cel ce vine către Botez este vrednic să-l primească".
Din acest text reiese că nașul era și o călăuză în această cetate care este Biserica, în care cel nou-venit este „încă un străin, care nu are nici priceperea, nici purtările cuvenite".
In primele veacuri, nașul nu era propriu-zis însărcinat cu cateheza, care, după cum am văzut, era asigurată de didascali, iar ulterior va fi încredințată episcopilor, apoi delegată preoților; el avea rolul de sprijinitor al catehumenului și-i era ca un părinte duhovnicesc, după cum se vede din acest text semnificativ al Sfântului Ioan Gură de Aur, care insistă asupra responsabilității nașului:
„Vreți să vorbim și nașilor voștri, ca și aceia să știe de ce răsplată se învrednicesc dacă arată multă preocupare față de voi, dar și ce osândă își agonisesc dacă vor fi delăsători? Ia gândește-mi-te, iubite, oare garanții unora în treburi bănești nu au mai mult chin decât datornicul care împrumută bani și [pentru care ei se pun drept garanți] ? Căci dacă cel ce este împrumutat se arată binevoitor, ușurează povara garantului său; dar dacă este răuvoitor, îi provoacă aceluia un necaz și mai mare. De aceea îndeamnă și zice acel înțelept: «Dacă ai dat chezășie [pentru cineva], fii cu grijă că va trebui să plătești» (Ecclesiastul 8, 13). Dacă garanții unora pentru sume de bani se pun pe ei înșiși în situația de a achita tot ; bănetul, cu mult mai mult garanții în cele duhovnicești, deoarece [garantând] că-i învață pe alții virtutea, datori sunt să arate multă trezvie, îndemnând și sfătuind, îndreptând și având dragoste părintească.
Și să nu socotească a fi neimportant ceea ce se petrece [aici], ci să știe foarte clar că, dacă prin propria lor atenționare îi vor conduce pe drumul virtuții pe cei [încredințați lor], se vor împărtăși de un nume bun, iar dacă se moleșesc, multă osândă vor avea. Tocmai de aceea obișnuim să-i numim pe unii ca aceștia părinți duhovnicești, ca ei să afle din însăși realitatea faptelor de câtă dragoste părintească trebuie să dea dovadă în învățătura duhovnicească ce o dau fiilor duhovnicești. Căci dacă este bine să îndrumăm spre râvnirea virtuții pe cei care nu ne-au fost încredințați, cu atât mai mult datori suntem să ne împlinim sarcina față de cel pe care l-am primit ca fiu duhovnicesc. Invățați și voi, nașilor, că, dacă veți fi delăsători, nu mică va fi primejdia!".
Sfântul Dionisie Areopagitul insistă și el asupra responsabilității nașului, arătând că ea privește însăși mântuirea celui botezat:
„Deci, cel ce iubește să se împărtășească de cele cu adevărat mai presus de lume, vine la unul dintre cei inițiați (botezați) și-l roagă să-l conducă pe calea spre ierarh. Acela făgăduiește să urmeze cu totul tradiției și să fie călăuzit, și se roagă să-l primească spre a-i fi îndrumător în toată cealaltă parte a vieții lui. Și [cel rugat] dorind cu sfințenie mântuirea aceluia, dar măsurând omenescul său cu înălțimea lucrului cerut, e cuprins deodată de frică și de șovăială. In cele din urmă, mărturisește cu bunătate că va face ceea ce i se cere și, luându-l, îl duce la cel ce are numele de ierarh".
Probabil că începând cu veacul al IV-lea, cel puțin în marile orașe, rolul nașului a căpătat o mai mare importanță, mai ales în ceea ce privește instruirea catehumenilor și a celor nou botezați, de care preoții nu se puteau îngriji așa cum se cuvine, dată fiind mulțimea celor doritori să se boteze.
Ulterior, nașul a fost privit ca unul care are și după Botez datoria de a se ocupa de finul său, supraveghind buna purtare și creșterea armonioasă a noului membru al Bisericii.
Ar fi de dorit ea acest rol al nașului să fie restabilit în zilele noastre, mai ales acolo unde numărul celor nou botezați sau cel puțin al creștinilor este adesea prea mare pentru a-i îngădui preotului să-i pregătească pentru Botez și să se îngrijească de ei și după aceea, așa cum se cuvine. E vorba aici nu doar de adulți - mai ales de cei care se convertesc la Ortodoxie fără o suficientă pregătire și de care, după aceea, sunt lăsați în voia lor -, dar și de copii, care, după ce-au fost botezați, mult prea adesea nu mai sunt aduși de părinți la biserică și nu mai păstrează legătura cu ea. Preoții ar trebui să ceară ca nașii să fie aleși dintre membrii familiei care participă la viața Bisericii, conștienți de responsabilitățile lor și în stare să se îngrijească de creșterea lor duhovnicească câtuși de puțin; iar dacă în familie nu se află astfel de persoane, să fie îndemnați să aleagă nași dintre enoriașii vrednici de o asemenea însărcinare. Și părinții, și preoții trebuie să știe că nășia nu este o simplă formalitate; ea are un mare rol în pregătirea, statornicirea în sânul Bisericii și sporirea duhovnicească a celui botezat, și nu este doar o responsabilitate a familiei, ci a întregii Biserici.
Jean - Claude Larchet
VIAȚA SACRAMENTALA, EDITURA BASILICA
